luni, 17 mai 2010
5 MODURI DE PURTARE A PERLELOR
Ca accesoriu de modă, perlele nu mai sunt un simbol al regalităţii, al opulenţei sau al faimei. Aveţi posibilitatea să purtaţi un colier din perle pentru a atinge orice “look”, o artă variind de la imaginea din portretul oficial al “primei doamne” Michelle Obama, până la un look casual, de vineri după amiaza, cu blugi şi perle.
Colierele din perle nu mai sunt limitate la alb-negru, odată cu apariţia perlelor de apă dulce acum sunt disponibile multe colori şi forme diferite oferindu-ne mai multe opţiuni şi variaţii în modul de a le purta. Ca accesoriu, colierul de perle e poate insuficient utilizat deoarece este încă privit ca o piesă de modă pentru cei bogaţi şi faimoşi, doamnele încă îl mai consideră un element pretenţios. În funcţie de hainele dumneavoastră, de linia decolteului, de talie şi forme, dacă doriţi să atingeţi o imagine elegantă, o ţinută „haute-couture”, o imagine de zeiţă de modă sau o ţinută ocazională lejeră, puteţi alege din multitudinea de variante. Iată aici câteva sfaturi :
1. Pentru a obţine o impresie de simplitate elegantă, purtaţi un singur colier simplu sau dublu, într-o singură culoare cum ar fi negru sau alb sau în nuanţe apropiate, cum ar fi diferite nuanţe de gri şi negru. Colierele din perle albe sunt o alegere perfectă ca bijuterii unice la rochia clasică neagră fapt demonstrat de Michellel Obama în portretul său oficial.
2. Dacă doriţi să faceţi o declaraţie, atunci alegeţi perlele mari în şir simplu. Asiguraţi-vă că restul tinutei este simplă, fară prea multe complicaţii in croială sau culori, pur şi simplu, astfel încât acest colier să ieasă în evidenţă ca o declaraţie de putere.
3. Pentru o strălucire plină de farmec, purtaţi colierul compact la baza gâtului, cu perle ce pot fi de diferite tipuri, marimi si nuanţe. Efectul este deosebit, mai ales în combinaţie cu o rochie de seară, cu umerii dezgoliti sau decolteu generos, este ţinuta perfectă pentru o cină sau alte evenimente oficiale.
4. Pentru a atinge un aspect “haute-couture”, purtaţi perlele dvs. împreună cu alte coliere. De exemplu, se ia un lung colier de perle singular şi se poartă simultan cu alte colier de o lungime uşor mai scurtă. Asiguraţi-vă că colierele au ar fi margelele utilizate sau culori similare. Nimic nu vă poate aduce mai uşor in pas ultimele tendinţe de moda decât acest stil eclectic inventiv.
5. Pentru a obţine un look „casual”, purtaţi perle cu un top simplu şi blugi. Colierele poat fi lungi sau scurte, în funcţie de bluza pe care o purtaţi.
UNDE SI CAND PUTEM PURTA PERLE
Perlele nu vor ieşi niciodată din moda - ele sunt întotdeauna un semn de înalta clasă şi un accesoriu tradiţional din orice garderoba, care nu vă va dezamăgi. Nu am greşi dacă am spune că perle sunt pentru totdeauna. Este un “trebuie sa-l am” pentru orice femeie.
Deci iată o perspectivă despre cum poţi fi un exemplu de bun-gust şi totodata în pas cu moda. Există o nesfârşită oferta de perle de cultură şi de perle bijuterii de pe piaţă. Achiziţionarea lor nu vă va costa o avere, poate fi ceva foarte distractiv şi v-ar putea inspira chiar în a fi creativă, în a descoperi asocieri inedite.
Unde şi când
O rochie simplă şi un colier elegant de perle va pot scoate din încurcătura, în cel mai scurt timp posibil, pentru orice ocazie festivă.
Un interviu pentru un nou job, o prima zi de munca la birou, o conferinţa, o întâlnire de afaceri – pentru toate acestea îmbrăcămintea nu ar trebui să mai fie o grijă: soluţia e simplă şi fără greş, un taior sau o cămaşă plus un colier simplu de perle. Nu puteţi greşi cu aceasta alegere (cum aţi putea risca purtând alte gablonţuri, accesorii pestriţe sau aur opulent) iar prima impresie, aceea de seriozitate si eleganta, va este asigurata. Pentru a doua si treia… aici depinde de personalitatea dumneavoastră si de multe altele. Insa prima impresie contează, nu ?
Iar peste ani şi ani, când nepoţica ta va răscoli “podul cu vechituri” sau va scormoni după cutii uitate prin sertare, colierul acesta de perle abia descoperit îi va aduce o nepreţuita bucurie !
Daca ţi-ai imaginat pentru o clipă că perlele sunt de modă veche, că iţi dau un aspect demodat, ei bine, mai gândeşte-te
Aşadar, iţi doreşti sa porţi un colier din perle? O brăţară elegantă? O pereche de cercei discreţi ? E o problema de stil de ocazie şi de imaginea pe care vrei să o obţii. E alegerea ta, iar opţiunile sunt fascinate….
FEMEI CELEBRE, FEMEI PUTERNICE
Vedetele sau alte femei celebre au influenţat mult imaginea şi stilul în lumea modei din toate timpurile, în timp ce tot ele au contribuit covârşitor la setarea de tendinţe.
Femei politice, soţii de preşedinţi, personalităţi puternice, caractere de fier sau prezente discrete sau au ştiut în fiecare moment că stilul personal e o armă şi o emblemă.
Aceste femei îmbrăcate cu fler şi accessorizate cu stil au făcut ca milioane de femei sa dorească să arate la fel. Ca un omagiu adus epocii „Old glamour” de la Hollywood, aruncă aici o privire asupra bijuteriilor din perle pe care le-au purtat şi le-au făcut celebre unele dintre doamnele noastre cele mai îndrăgite.
Maestre ale stilului de ieri, Jackie O si Printesa Diana, ne vin în minte pentru că ele au proiectat peste timp o eleganţă plină de farme, pentru că atât de multe femei s-au străduit să le imite. Şi cine ar putea-o uita Audrey Hepburn în Mic dejun la Tiffany's?
vineri, 14 mai 2010
CUM DEOSEBIM O PERLA DE CULTURA/NATURALA DE UN FALS!
Testarea pe dinte - frecati usor perla pe un dinte, daca simtiti perla nisopoasa, atunci este perla adevarata. Daca se simte fin, ca si cum ati freca un pahar de dinte, atunci mai mult ca sigur perla este o imitatie.
Testul de frecare - frecati usor doua perle una de alta, daca simtiti ca sunt mai dure, nisopoase, atunci sunt perle adevarate, daca sunt fine, sunt imitatie.
Magnificarea suprafatei - uitativa cu o lupa la perla, daca perla este granulata, atunci este imitatie, daca vedeti ca un fel de labirint, atunci perla este adevarata.
Testul perfectiunii - examinati perla si uitativa dupa imperfectiuni. Daca perla pare perfecta, fara nici macar un semn pe ea, atunci mai mult ca sigur este falsa.
Testul asemanarii - examinati colierul cu perle, daca toate par perfecte si se aseamana perfect una cu cealalalta, atunci cu siguranta nu sunt naturale.
Testul culorii - uitativa la nuanta culorii, daca nu exista nici o diferenta de nuanta intre perle atunci nu sunt adevarate. Perlele adevarate au nuante diferite, chiar daca toate sunt albe!
Testul de frecare - frecati usor doua perle una de alta, daca simtiti ca sunt mai dure, nisopoase, atunci sunt perle adevarate, daca sunt fine, sunt imitatie.
Magnificarea suprafatei - uitativa cu o lupa la perla, daca perla este granulata, atunci este imitatie, daca vedeti ca un fel de labirint, atunci perla este adevarata.
Testul perfectiunii - examinati perla si uitativa dupa imperfectiuni. Daca perla pare perfecta, fara nici macar un semn pe ea, atunci mai mult ca sigur este falsa.
Testul asemanarii - examinati colierul cu perle, daca toate par perfecte si se aseamana perfect una cu cealalalta, atunci cu siguranta nu sunt naturale.
Testul culorii - uitativa la nuanta culorii, daca nu exista nici o diferenta de nuanta intre perle atunci nu sunt adevarate. Perlele adevarate au nuante diferite, chiar daca toate sunt albe!
Diferenta dintre perle naturale si imitati de perle
Inainte de a intra in lumea perlelor adevarat, are trebuie sa invatam cum sa diferientam perlele naturale fata de imitatile de perle.
perle din plastic (margele) - mai multe straturi de plastic una peste alta, pana se ajunge la marimea dorita, dupa aia prelucrata pentru a ajunge la perfectiune. Acestea sunt foarte usoare si pot fi usor de deosebit dintre perlele adevarate.
perle din sticla - margelele sunt formate din mai multe straturi din sticla si apoi precucrata, sunt mai grele ca cele din plastic. Pentru ne cunoscator este mai greu sa deosebeasca intre cele reale si cele false finca perlele din sticla au fost create pentru a fraieri necunascatorul si al face sa creada ca sunt perle adevarate.
perle adevarate sau perle de cultura - mai multe straturi de nacru in decursul anilor (aprox 2-3 ani). Fiecare perla are caracteristicele el, foarte rar se intalnesc doua exact la fel. Perlele, ca si oameni, sunt de diferite dimensiuni, forme, culori (ex: alb, alb-galbui, alb-roz, alb-portocaliu, alb-mov, galben, gri, albastru-gri, negru-verzui, negru)
Mother-of-pearl (shell pearl, sidef sau perle de Mallorca) - sunt scoici pisate si prelucrate in in asa fel sa arate ca o perla. Ele sunt perfect rotunde si perfect sidefate, facandute sa crezi ca sunt perle adevarate, dar pretul lor le da de gol, find foarte ieftine in comparatie cu o perla mare, perfect rotunda si sidefata.
CUM ALEGEM.......O PERLA NEGRA
Ce trebuie sa stim cand vrem sa cumparam o perla neagra?
Cunoscatorii se bazeaza pe mai multe criterii pentru a evalua si a alege o perla produsa in Tahiti. Dar deasupra tuturor criteriilor si rigorilor, trebuie sa tineti seama ca alegerea unei perle este o chestiune de gust si preferinta. Principalele criterii sunt urmatoarele: marimea, luciul, culoarea, forma si puritatea.
Talia
Mai mari decat perlele japoneze, perlele negre din Tahiti pot atinge dimensiuni impresionante. Produse de o scoica gigantica numita Pinctada margaritifera dimensiunea cea mai obisnuita este de 9-10mm. De la o dimensiune de 11,5mm in sus ele devin destul de rare, iar cele care depasesc 15 mm sunt exceptionale. Insa asta nu impiedica ca din cand in cand sa fie produse si perle ce depasesc chiar si 20 de mm!
Luciul
O perla de calitate trebuie sa fie uniform lucioasa de jur imprejurul ei.
Culoarea
Desi numite perle negre, ele au o gama bogata de culori, neexistand de fapt 2 exemplare identice in ceea ce priveste nuanta. Reflexiile perlelor pot varia de la gri la auriu, trecand prin roz, bleu, verde inchis sau pal, crem, mov sau chiar curcubeu. Daca primele 2 criterii dicteaza calitatea perlei, aici alegerea este doar de natura personala.
Forma
Daca perlele albe din Japonia sunt doar albe, aici pasionatii pot alege dintr-o varietate mai mare de forme, de la sfera perfecta pana la constructia baroca, trecand prin forme precum picatura de apa, inelata, ovala, para. Unele forme mai extravagante pot fi foarte cautate si pot avea astfel un pret foarte mare, insa clasicele sfere sau picaturi de apa sunt valori sigure mereu.
Puritatea
Puritatea unei perle se refera la numarul de defecte pe care le are. In categoria defectelor intra orice mica imperfectiune (unele nevizibile cu ochiul liber), zgarieturi, taieturi saun denivelari. Este foarte rar sa intalnesti o perla fara nici o mica imperfectiune atunci cand o examinezi la microscop.
In functie de aceste criterii, specialistii stabilesc calitatea unei perle, si astfel pretul ei. Perlele sunt impartite in 4 calitati, (A, B, C, D), A fiind cea cu cele mai putine imperfectiuni.
DESPRE....PERLA NEAGRA
Perla neagra este originara din marile Sudului, mai exact din cateva insulite “de la capatul lumii”, pierudte prin imensitatea Oceanului Pacific.
Ea se naste in cochilia unei scoici mari denumite Pinctada margaritofera.
Perlele negre aflate in magazinele de bijuterii sunt, cel mai adesea perle de culutura, crezcute in locuri amenajate de om; perlele negre crescute in stare naturala sunt extrem de rare si deci, extrem de scumpe. Candva, pescarii o descopereau ca prin minune, doar la mari adancimi, in locurile bantuite de rechini si gaseau doar o perla neagra la 15.000 de scoici culese.
Chiar si perla neagra de culutura se gaseste rar pentru ca se dezvolta dupa un proces lung si greu. Prima etapa consta in efectuarea unei operatii de insamantare a unei scoici cu un corp strain.
Japonezul Korichi Mikimoto este, de fapt inventatorul acestui proces de insamantare inca de la inceputul secolului trecut. Prima recolta de perle negre a avut loc in 1965.
Dimensiunea medie a unei perle negre este de 8 – 10 milimetri, dar cea mai mare perla negara masoara 26.95 milimetri si poarta numele celui care astzai este numit “Imparatul perlei negre” - Robert Wan.
Formele pe care le poate avea o perla sunt multiple: sferica, semirotunda, imitand o para sau un nasture etc..
In ceea ce priveste coloritul ea nu este pur si simplu o perla neagra si atat avand multe nuante de la gri auriu pana la negru cu nuante de roz sau verde.
Datorita multiplelor forme si nuantelor deosebit de frumoase, bijutierii sunt atrasi de aceste perle pentru a-si demonstra maiestria de mari artisiti.
joi, 13 mai 2010
PERLE DIN MAREA SUDULUI
Aceste perle sunt cele mai rare si cele mai valoroase perle produse global. Se disting prin marime, cam 13mm in diametru (pot atinge si 18mm) si prin calitatea sidefului, avand o stralucire interioara si nu o reflectie a luminii. Sunt cultivate in apele calde din Australia, Indonezia, Filipine, Myanmar si Thailanda. Au nuante unice de la alb imaculat la un portocaliu intens. 90% dintre ele sunt in nuante de alb, crem sau argintiu si pot avea tonuri secundare de trandafiriu, verde sau albastru.
Un colier din perle albe este una dintre cele mai exotice bijuterii pe care le poate avea o femeie, cu o stralucire de satin lumineaza orice ten si pot fi descrise ca o matase frantuzeasca ce se asorteaza perfect unei rochii de mireasa din materiale pretioase.
Dar cea mai decadenta bijuterie sigur este un colier din perle aurii, care reprezinta o adevaratã investitie, deoarece astfel de perle sunt extrem de rare iar valoarea lui va creste o data cu trecerea anilor. Un astfel de colier, cu perle perfect rotunde, de calitate superioara poate ajunge la 70.000 Euro.
PERLE TAHITIENE NEGRE
Perlele tahitiene provin din apele calde ale marilor din sud si sunt cultivate prin stridiile cu buza neagra. Acestea sunt singurele perle care au corp negru produs in mod natural si sunt foarte mari (9mm - 16mm). Nuantele acestor perle pot varia de la negru la gri, argintiu, verde, albastru sau violet. Perlele tahitiene au cea o mai mare valoare pe piata decat perlele Akoya datorita calitatii suprafetei, a marimii si a culorilor deosebite si dureaza cam 7 ani pana ce o astfel de perla este produsa.
Un colier mare, de calitate superioarã poate ajunge la mii de dolari. Este chiar un chilipir cand ai ocazia sa achizitionezi un astfel de colier la 30.000 de dolari. Un colier cu trei brate de marimi de la 12 mm la 15 mm a fost vandut la sfarsitul anilor 1980 cu 888.000 de dolari!
PERLE AKOYA
Sunt acele perle clasice pe care le cunoastem din siragurile de perle, cu cel mai mare luciu si cea mai mare finete, avand marimi intre 5mm si 11mm, cele mai mari fiind extrem de rare, cele mai comune fiind cele de 7 pana la 8mm. Culoarea unei astfel de perle este o combinatie intre culoarea corpului perlei si o culoare secundara, avand in general nuante de alb, crem sau, cu tratament special de iradiere nuante de negru. In cazul nuantelor secundare se intalneste roz, crem si argintiu.
Ce culoare este cea mai potrivita?
Trebuie sa te ghidezi dupa culoarea tenului. Daca tenul este deschis la culoare, atunci perlele cu nuante de roz sunt cele mai potrivite. Daca tenul este mai inchis, masliniu sau negru, atunci perle in nuante de crem sau negru sunt mai potrivite. Bineinteles ca poti alege orice nuanta, important este sa se potriveasca bine cu gusturile purtatoarei.
Majoritatea perlelor Akoya sunt prinse in traditionalele coliere si devin mostenire de familie sau accesorii perfecte pentru o rochie de mireasa. Salbele de perle cele mai populare au marimi intre 36 cm si 75 cm si pot avantaja aproape orice tinuta, de la o camasa simpla cu blugi la o rochie eleganta. Perlele Akoya pot fi admirate si ca monturi in bratari, cercei, inele, brose. Un colier prezidential de calitate din perle de Akoya poate ajunge la o valoare de 1500 - 2500 Euro.
PERLE DE APA DULCE
Perlele de apa dulce sunt produse de midiile de apa dulce din China si au venit ca o varianta mai ieftina si mai putin calitativa la perlele Akoya. Cultivarea lor este diferita si nu vom gasi niciodata o perla de apa dulce perfect rotunda. Vin in nuante de pastel variate de la alb si negru la roz, piersica, lavanda, pruna, mandarina, depinzand de tipul de midie. Marimea tipica este intre 2 ºi 16 mm, cu marimea cea mai comuna de 7-8 mm. Cea mai comuna forma, cam 60%, este cea ovala sau de buton, restul fiind in forme baroc si semi-baroc. O singura midie poate produce pana la 40 de perle o singura data.
Ce culoare este cea mai potrivita?
Din fericire, varietatea larga de culori oferita poate face alegerea unei nuante mult mai usoara. Le poti asorta cu precizie la tinuta, iar pretul mai redus avantajeaza achizitia unei intregi colectii de coliere in diferite culori.
Bijuteriile formate de perlele de apa dulce pot fi de orice fel, deoarece pretul redus permite folosirea lor atat ca montura alaturi de metale pretioase cat si ca bijuterii in sine. Un colier prezidential de calitate din perle de apa dulce poate ajunge la o valoare de 350 - 800 Eur
miercuri, 12 mai 2010
TALISMANE - IN FUNCTIE DE ZODIE
Acvamarinul - talismanul norocos al Scorpionului este si piatra aducatoare de noroc a celor din Berbec, Gemeni, Rac, Leu, Balanta, Varsator si Pesti. Ajuta la intelegerea situatiilor complicate, la recunoasterea adevarului, la impacarea cuplurilor separate. Trebuie purtat in perioade de mari suferinte.
Turcoazul - Piatra extrem de revitalizanta, turcoazul ajuta la regenerarea organismului, creste energiile pozitive si te ajuta sa-ti stapanesti emotiile in momentele importantae. E piatra nativilor din Sagetator, carora le creste curajul, creativitatea si intelepciunea. Turcoazul protejeaza impotriva deochiului si apara de accidente pe durata calatoriilor. Este recomandat sa fie purtat de cei care su frica de intuneric.
Smaraldul - Aceasta piatra aduce noroc si creste putrea de intuitie. Este talisman pentru cei nascuti in zodia Taurului si a Racului si protejeaza de fortele negative. Aduce linistea sufleteasca si schilibru, fiind si un simbol al fertilitatii. Creste speranta, increderea in fortele proprii si creativitatea.
Safirul - Aceasta piatra are incredibile puteri protectoare, iar acestea cresc atunci cand este aproape de piele. Se stie despre safir ca este o piatra magica si ajuta la implinirea dorintelor, protejand de vraji si de ura celor din jur. Este talismanul pentru Fecioare, dar influienteaza pozitiv si nativii din Taur, Gemeni, Balanta, Sagetator, Varsator si Pesti. Safirul atrage prosperitate si este un cadou norocos cu ocazia aniversarii a 25 de ani de casatorie sau nastere.
Rubinul - Considerat rege al pietrelor, rubinul este talismanul norocos al Racilor, dar are efecte pozitive si asupra Leilor, Scorpionilor si Capricornilor. Culoarea sugereaza devotament si dorinta si pune in evidenta frumusetea celui care il poarta. Ajuta la trecerea peste obstacolele mari si la luarea deciziilor bune, atragand in acelasi timp iubirea, pasiunea si intelepciunea.
Perlele - Numite si „lacrimile lui Dumnezeu”, perlele au un puternic rol protector si sunt, in acelasi timp, simbol pentru frumusete, feminitate si sociabilitate. Asigura o casnicie fericita si sunt taliman pentru Raci, Gemeni si Sagetatori. Se spune ca perlele te ajuta sa iti pastrezi tineretea prin puterea lor, iar efectul maxim il au atunci cand sunt purtate fara alte pietre.
Opalul - Opalul stimuleaza creativitatea, inteligenta, vitalitatea si schimbarile pozitive. De multa vreme se crede ca ofera celor care il poarta o intuitie crescuta, mergand spre profetie. Pentru Balante si Scorpioni e recomandat opalul negru. Poarta noroc celor nascuti in octombrie si are efecte benefice asupra sanatatii.
Granatul - Simbol al prieteniei si fidelitatii, granatul este cadoul ideal pentru cel mai bun prieten sau partenerul de viata. Este talismanul celor nascuti in zodia Capricornului si in cea a Varsatorului si denota devotament si stabilitate. Granatul mareste efectele celorlalte cristale langa care este purtat.
Diamantul - Pretiosul diamant poarta noroc celor nascuti in zodia Berbecului, dar si a Leilor si Taurilor. E o dovada a spiritualitatii sperantei, dragostei, sinceritatii si a fidelitatii. Mai este numit si „piatra perfectiunii”, pentru ca ii ajuta pe cei care o poarta sa gandeasca cu claritate si aduce bunastare si abundenta.
Chihlimbarul - Paitra a norocului, a frumusetii si a dragostei adevarate, chihlimbarul te poate ajuta sa-ti gasesti suflletul pereche, daca te afli in cautarea unei perechi. Alunga tristetea si confuzia si creste intensitatea energiilor pozitive din organism. In trecut, chihlimbarul, numit si ambra, era putat de vrajitori, datorita puterilor sale magice. Reprezinta talismanul norocos al nativilor din zodia Leului si a Sagetatorului. Mai mult chiar, e un simbol pentru vindecare, putere, noroc si bucurie.
Ametistul - Ametistul protejeaza impotriva magiei negre si a blestemelor. Romanii credeau ca ametistul are puterea de a apara oamenii de la furia zeilor, iar in Evul Mediu doar persoanele nobile aveau voie sa poarte aceasta piatra.
In ziua de azi o poate purta oricine, dar aduce noroc mai ales Varsatorilor si Pestilor. Mai e numita si ''piatra intelepciunii'', pentru ca mareste clarviziunea, rabdarea si puterea de luare a deciziilor. Ii protejeaza pe cei care se tem de accidente si e un aliat important pentru cei care vor sa renunte la vicii.
Acvamarinul - Aceasta piatra, prezenta intr-o varietate de culori, de la verziu la albastru intens, e talisman pentru cei nascuti in zodia Pestilor. Creste creativitatea si echilibru. Daca o porti, te ajuta sa-ti infrangi slabiciunile si te protejeaza pe timpul calatoriilor pe apa sau prin aer. Acvamarinul este si simbol al fericirii si al tineretii vesnice.
DIFERENTA DINTRE O PERLA SI O FEMEIE
Un discipol dintr-un templu Shaolin isi intreaba mentorul spiritual:
- Intelepte si onorabile Maestre, ati putea sa-mi spuneti care este diferenta dintre o perla si o femeie? Maestrul ii raspunde:
- Diferenta, mic si umil nestiutor scarabeu, este ca perla poate fi `insirata` din doua parti, iar femeia dintr-o singura parte!...
Discipolul, confuz, insista:
- Dar, Maestre, cu toata rusinea pentru a fi indraznit sa contrazic intelepciunea dumneavoastra himalayana, trebuie sa va comunic faptul ca am auzit vorbindu-se despre femei care se lasa `insirate` de pe ambele parti!...
Cu un mic suras, Maestrul ii raspunde:
- Atunci, nu este o femeie, ci este o perla!...
- Intelepte si onorabile Maestre, ati putea sa-mi spuneti care este diferenta dintre o perla si o femeie? Maestrul ii raspunde:
- Diferenta, mic si umil nestiutor scarabeu, este ca perla poate fi `insirata` din doua parti, iar femeia dintr-o singura parte!...
Discipolul, confuz, insista:
- Dar, Maestre, cu toata rusinea pentru a fi indraznit sa contrazic intelepciunea dumneavoastra himalayana, trebuie sa va comunic faptul ca am auzit vorbindu-se despre femei care se lasa `insirate` de pe ambele parti!...
Cu un mic suras, Maestrul ii raspunde:
- Atunci, nu este o femeie, ci este o perla!...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)